ÎNŢELEPCIUNEA UNEI MINŢI SĂRACE

Într-o zi îmi intră în birou o doamnă cu doi copii-adolescenţi, un băiat foarte dezvoltat, uşor obez si o fată firavă, blonduţa cu nişte ochi albaştrii spălăciţi. Amândoi cu priviri răvăşite dar cu zâmbete ample. Doamna îşi cere scuze că va lipsi puţin dar a blocat cu maşina pe cineva în parcare şi că se întoarce imediat. Eu ramân cu cei doi tineri care păreau încantaţi, nevoie mare, că mă văd. Îmi salvez “munca” de pe calculator şi mă pregătesc să le ţin companie celor doi “musafiri” ai mei. Nici nu apuc să mă întorc spre ei că îl aud pe băiat

 – A murit nana Floarea!

Fata râde strident, baiatul râzând si el o împinge dezechilibrând-o

 – Taci tu!

 Eu încerc să continui o discuţie pe tema începută.

– Cine este nana Floarea?

– Cine o fost nana Floarea?!, că o murit, mă apostofează băiatul foarte serios. Da’ n-o murit bine, că nu aşe se moare. Nu este nevoie să pun eu întrebări că el îi dă zor cu teoria-i proprie despre cum se moare.

–O murit aşe…… îmi arată: cu mâinile pe piept, cu ochii închişi, capul înclinat într-o parte si cu limba afară. Zâmbesc, usor amuzată de imaginea din faţa mea. Fata râde şi încearcă să-l corecteze, dar fără sorţi de izbândă că băiatul iar o împinge şi o reduce la tăcere. Nu mai zâmbesc nici eu de teamă să nu-mi aplice şi mie acelaş tratament.

 – Aiesta i-o fost tăt muritul.  Da’ nu aşe se moare! Vrei să-ţi arăt cum se moare? Mă întreabă ridicându-se pregătit de demonstraţie.

–Nuuuuuuu!!! Disper eu când am văzut “namila” că se apropie de mine. Speriat de reacţia mea se aşează pe scaun frecându-şi mâinile agitat, zâmbind spăşit îşi plimbă privirea haotică pe toţi pereţii.

– Lasă că-mi arăţi, cum se moare, când vine mama. Încerc să afisez o voce mai blândă. Iniţial am crezut că vrea să-mi arate, pe pielea mea, cum se moare şi-mi treceau prin cap tot felul de scenarii: dacă mă va strânge de gât şi voi scoate limba, voi fi şi eu ca nana Floarea; dacă trebuie să se zbata muribundul, îmi va răvaşii tot biroul,…… dacă, dacă…… Ufff, după doar câteva minute, care mi s-au părut o veşnicie, intră doamna. Mi-e jenă să-i spun de spaima prin care am trecut dar mă vede puţin amuţită şi mă asigură că nu sunt agresivi. Aflu că ii are în plasament şi că de când sunt la ea, a reuşit să-i recupereze foarte mult. Prind curaj şi încep să deschid un dialog cu toţi trei. Băiatul e mai vorbăreţ şi mă asigură că el este tare deştept, că merge la scoală şi este în clasa a cincea. Confirm că am observant şi că este, cu adevărat, deştept. Fetiţa îmi spune că este tot in clasa a cincea dar că “ea uită repede”şi merge mai greu cu şcoala.

-Ooooo…. şi tu eşti deşteaptă, doar oamenii care au ce să uite, uită…..zâmbesc eu încercând să o încurajez. În timp ce colega mea rezolvă problema “mamei” eu continui să mă întreţin cu tinerii care erau, peste poate, de fericiţi că au cu cine să converseze. Aflu că au şaptesprezece ani, că nu sunt fraţi şi îmi dau multe alte “răspunsuri fără întrebari”.

 – Nu vă plicisiţi cu ei, conchid eu în finalul vizitei, adresându-ma doamnei care-i ţinea, pe după umeri, pe cei doi tineri.

 – Nu mă invidiaţi, doamnă, îmi spune, dând bănuitor din cap, nici uşor nu e cu ei. Când să iasă, baiatul îsi aduce aminte că trebuie să-mi arate cum se moare.

– Ia să văd, că din viaţa asta nimeni nu scapă viu, trebuie să stim să murim corect, încerc eu o glumă.

 – Nu corect, mă corectează băiatul. Se moare uite ase!

 Închide ochii, pune mâinile pe piept şi schiţează un zâmbet larg. Râdem şi eu şi mama, dar îmi dau seama că în mintea lui săracă se ascunde înţelepciunea omenirii. Să traim fericiti şi să-i zâmbim morţii când o fi să vină.

 

Anunțuri

Autor: clipederaidiniadulmeu

Cred în puterea mâinilor mele,a sufletului curat şi a iubirii aproapelui. Cred în curaj şi verticalitate,în zâmbet, în sinceritate şi devotament, în ajutor, în compasiune şi omenie. Si da, cred cu tărie în puterea minţii mele.

12 gânduri despre „ÎNŢELEPCIUNEA UNEI MINŢI SĂRACE”

  1. Ce bine ar fi sa avem cu totii aceasta perceptie a „mintii sarace” în ce priveste plecarea din aceasta dimensiune relativa,efemera,trecatoare si imprevizibila,în care singura certitudine este îmbatrânirea si moartea fizica.Murim zilnic câte putin,fie ca vrem fie ca nu.Sa ne îndreptam spre moarte fata de sine fata de EGO,traind pentru semeni,oferindu-ne pe noi si tot ceea ce am primit în aceasta viata,sa o acceptam cu bucurie si zâmbind,este un ideal al IUBIRII ABSOLUTE NECONDITIONATE Tot ce începe în aceasta dimensiune,mai devreme sau mai târziu are o finalitate,un sfârsit. Doar în IUBIRE NECONDITIONATA este fericire,pace si bucurie eterna, atemporala!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s