ŞEF PESTE NOROAIE

Mă strecor cu maşina printre gropile şi hârtoapele cartierului şi caut noroiul cel mai mic dintre toate noroaiele, pentru a lua poziţie de aşteptare. O mai iau pe Diana de la şcoală uneori şi astăzi este una dintre zilele acelea. Nici nu apuc să opresc motorul că se apropie de mine o namilă de om, de aproape doi metri, îmbrăcat în verde, cu un măturoi şi o lopată, verde şi el de furie.

– Ce faci aici, tu, handicapată, nu vezi că stai pe spaţiul verde? 

Deschisesem geamul de la maşină ca să stăm civilizat de vorbă, dar m-am răzgândit când am constatat că va trebui să pornesc ştergătoarele de parbriz la cât scuipa când vorbea. Că mi-a zis handicapată nu am fost indignată, avea dreptate omu’, dar devenisem şi eu verde de furie că numea noroiul pe care stăteam “spaţiu verde”. În acel moment am fost tentată să accelerez şi cu roţile din faţă să-l umplu de “spaţiu verde”, doar că… handicapaţii fără patalama sunt mai periculoşi decât cei cu “diplomă”, mai ales când au în dotare drept “armament” un măturoi şi o lopată.

– Dumneavoastră sunteţi singurul “verde” de aici, constat eu, zâmbind şi-i sugerez că ar fi bine să delimiteze cu o bordură spaţiul verde de aleea pietonală.

Vorbesc singură. Îmi arată peste cât spaţiu verde este el şef, că toţi handicapaţii parchează maşinile şi el nu poate să-si pună în valoare calitatea de şef şi că, dacă se “nervează”, le sparge roţile la toţi şi-mi arată ce trainică lopată are, numai bună de spart parbrize. Nu mă mai goneşte de acolo, cred că se bucură că are cu cine să converseze şi să-şi descarce sufletul plin de năduf. Începe să cânte ceva mârâit. Încerc să pricep ce cântă. Eram sigură că-şi fredonează “imnul” – Vino mamă să mă vezi cum trudesc la spaţii verzi – dar nu este aşa. Mârâia ceva nedefinit sprijinit în lopată, iar cu măturoiul încerca să-mi cureţe roţile maşinii. Pentru a nu ştiu câta oară constat că-i “mare grădina lui Dumnezeu”, ce lume pestriţă a pus în ea, de parcă ne-a făcut pe toţi la beţie. O văd pe Diana că iese pe poarta şcolii şi pornesc spre ea, lăsându-l pe “menestrelul spaţiilor verzi” să-şi fluiere nemulţumirea în legea lui.

 

Anunțuri

Autor: clipederaidiniadulmeu

Cred în puterea mâinilor mele,a sufletului curat şi a iubirii aproapelui. Cred în curaj şi verticalitate,în zâmbet, în sinceritate şi devotament, în ajutor, în compasiune şi omenie. Si da, cred cu tărie în puterea minţii mele.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s