DEMNITATE – versuri dedicate fetei mele Sânziana

Încărcat cu răutate se trezi de dimineaţă

Trandafirul altoit, hotărât să dea povaţă

Unei flori de câmp ce creşte singură şi fără vină

Dincolo de gard, săraca, prea aproape de grădină.

 

Peste gardul ce desparte grădiniţa de un câmp,

Buruienile-s crescute şi în şes, dar şi în dâmb.

Trandafirul se zburli şi se-aprinse foc şi pară

Şi-ncepu a arunca vorbe grele de ocară.

 

Îşi întinse-un bobocel blajin, fin, de catifea,

Dar şi ţepii-şi ascuţi şi-ncepu a înţepa.

O prinse pe-o Sânziană şi-ncepu apoi de zor

Să-i arunce fără jenă vorbe-amare care dor.

 

– Nici să-ncerci să te gândeşti să vii şi tu aici în strat,

Eşti o buruiană hâdă ce eşti bună de-aruncat.

Tu nu ai petale moi, purpurii, catifelate,

Tu nu ai aşa, ca mine, un parfum de calitate.

 

Omul nu te bagă-n seamă şi nu te-a-ngrijit vreodată,

Nu te pune nici in glastră, că nu esti înnobilată.

Tu eşti doar o buruiană ce creşti la margini de lume

Nu esti floare altoită de maeştri de renume.

 

Sânziana-l salută şi-i zâmbi cu gingăşie,

Stând semeaţă-n faţa lui îi vorbi cu duioşie.

– Nu voi râvni niciodata să vin cu tine în strat

Şi tu ai plecat din câmp, dar, de fală, ai uitat.

 

Eu cresc lângă mărăcini, lângă urzici, lângă scai,

Brusturii îmi sunt vecinii ce-mi oferă acest rai,

Mă înalţ spre cer curată, nesprijinită, vezi bine,

Niciodată nu voi fi legată de-un arac ca tine.

 

Despre care-i de-aruncat, când e vorba de noi doi,

Ia gândeşte-te mai bine, care e de leac din noi?

Pentru frumuseţea ta, tu iei munca omului,

Pe când eu mă dau întreagă pentru sănătatea lui.

 

Eu m-am făcut aşternut pruncului neprihănit

Eu i-am dat odihnă blândă când pe lume a venit.

Binecuvântare pură simt în frunză şi în floare,

Eu alin sufletul celui ce se chinuie şi-l doare.

 

DUMNEZEU mi-a dat putere să cresc lin, fără păcat

Şi de-aceea pentru lume EL m-a binecuvântat.

Eu în vară-s sărbătoare şi-s culeasă fir cu fir,

Tu nu ai în calendar nici un «Sfântul Trandafir».

 

Tu eşti ocrotit de om, eşti răsădit în grădină,

El îţi face porţii stricte de apă şi de lumină.

El îţi pune-n preajmă scuturi şi ce-n lume este nou

Dar te rupe fără mila şi te face şi cadou.

 

Prin experienţe dure, omul ţi-a dat frumuseţea

Făr’ să-i pese de durere, tot el ţi-a dat şi nobleţea.

Tot omul ţi-a dat culoare şi-n parfum el te-a scăldat,

Ţi-a dat ură şi-ngâmfare, dar şi ţepi tot el ţi-a dat.

 

Când ajunge timpuri grele şi suferinţa-l răpune,

Nu-n grădină cere sprijin, nu cere leac de la tine.

Vine-n câmp, gemând din greu,

Nu cere ci ia de leac floarea, frunza, trupul meu.

 

Când tu străluceşti mai tare, viaţa ta e veştejită,

Eu zâmbesc mereu la soare, că pentru leac sunt ursită.

Eu mă-nalţ pe câmp semeaţă şi-mi adie frunza-n vânt,

Când din lume omul pleacă, tu cu el mergi în mormânt.

 

Trandafiru-şi plecă frunza şi bobocu-nrourat,

Se propti cu greutate şi rămase-ngândurat.

Pentru prima oară, poate, suspină în sinea lui

Şi găsi că-i inutilă ocrotirea gardului.

Anunțuri

Autor: clipederaidiniadulmeu

Cred în puterea mâinilor mele,a sufletului curat şi a iubirii aproapelui. Cred în curaj şi verticalitate,în zâmbet, în sinceritate şi devotament, în ajutor, în compasiune şi omenie. Si da, cred cu tărie în puterea minţii mele.

2 gânduri despre „DEMNITATE – versuri dedicate fetei mele Sânziana”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s