MAMA MURA M-A ŞTERS DIN MINTE DAR DIN SUFLET BA!

Într-una din zilele trecute mă aflam în maşină, cu o prietenă, care mă rugase să o duc la tară, după câte ceva de-ale gurii, la părinţii săi. Nu ne grăbeam, mergeam agale şi bârfeam. Bârfeam case că sunt vopsite în culori ţipătoare, garduri că-s prea înalte sau că sunt mai valoroase decât casele pe care le împrejmuiesc, oameni că sunt, sau nu sunt cum voiam noi şi ne-am dat seama cât de păcătoase suntem abia când era cât pe ce să barfim şi o biserică. Trecând printr-un sat zăresc în faţa unei porţi o bătrână gârbovită de ani. O cunosc, ba nu o cunosc… Mă hotărasc şi opresc.

-Mama Muraaaa!…o salut cu bucuria revederii.

 S-a uitat mirată şi nu ştia cine sunt. Nici când m-a văzut lângă masină, în picioare sprijinită pe câreje nu  a stiut  de unde să mă ia, dar plângea, plângea. Izvorul lacrimilor de mamă nu seacă niciodată . M-a îmbrăţişat si m-a sărutat peste tot, pe faţă, pe frunte, pe creştet, pe mâini si-mi şoptea:

-Cine eşti?, a cui eşti?, cum te cheamă?

-Sunt Crinuţa. I-am spus numele fetiţei din mine,sperând să mă recunoască.

 M-a privit searbăd, am simţit că radiera anilor a şters definitiv acele amintiri care ne lega. Am supt la sânul ei in Spitalul de Boli Infecţioase, când m-am îmbolnăvit de poliomielită. Era internată cu Loţica, băiatul ei, de care aflu acum, că nu mai este printre noi. Loţica era pe atunci sugar, eu fusesem înţărcată, motiv pentru care am fost internată fără mama. Mi-a purtat de grijă mama Mura care m-a pus la sânul ei, ca să mă alinte, spre disperarea mamei mele. M-a alintat nu doar atunci, ci mulţi ani în care mai venea să mă vadă când trecea prin sat la noi. Mai apoi, când am crescut, nu treceam pe lânga poarta ei fără să mă lipesc de pieptul său cald si primitor. Cu ani in urmă, nu voi uita niciodată, m-a întâmpinat cu un şorţ doldora de pere coapte stropite cu lacrimile sale. Nu se putea opri din plâns şi cu mâinile tremurânde mi le deşerta în sacoşa prea mică pentru dărnicia ei. Loţica nu-i adusese prea multe bucurii, fiind copilul rebel pe care, poate, il alintase prea mult. Mama Mura nu a avut fete motiv pentru care m-a lipit, pe mine, de sufletul ei. Ori de cate ori mă vedea, plângea aşa cum plângea si acum. Atunci ştia cine sunt si pentru ce vărsa lacrimi. Acum, cred că, doar imaginea mea pe carje îi mai trezea frânturi de amintiri depre Loţica al ei.

-Crinuţa, Crinuţa…… repeta chemându-şi tinereţea, de altădată, s-o ajute.

 Cu o mână ţinându-se de maşină, privind prin mine undeva departe peste timp, borborosea ceva neânţeles, apoi trezită ca din somn întrebă cu privirea rătăcită:

-Pe Lotica nu l-ai văzut?

Nu ştiu ce să-i spun, caut cu disperare un răspuns dar mă salvează nora sa care mi-a văzut tulburarea.

-Are Alzheimer îmi spune încercând s-o liniştească.

Aflu că locuiesc în Baia Mare şi mă dumiresc de ce nu am mai văzut-o de mulţi ani. Dau să plec răvăşită, cu sufletul stafidit şi gol. O aud pe noră că-i şopteşte:

-Merge, doamna, să-l aducă pe Loţica.

 Se luminează şi ştergându-şi faţa plânsă, îmi spune:

-Să vii iute!

 

Anunțuri

Autor: clipederaidiniadulmeu

Cred în puterea mâinilor mele,a sufletului curat şi a iubirii aproapelui. Cred în curaj şi verticalitate,în zâmbet, în sinceritate şi devotament, în ajutor, în compasiune şi omenie. Si da, cred cu tărie în puterea minţii mele.

2 gânduri despre „MAMA MURA M-A ŞTERS DIN MINTE DAR DIN SUFLET BA!”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s