POEZII

DUBLĂ SINGURĂTATE

Eu am slujit, iubire, la curtea ta cândva

Şi am îngenuncheat supusă şi smerită.

Am pus pe caldarâm o inimă rănită,

S-o oblojeşti, iubire, că înca sângera.

 

Ţi-am fost supusă ţie, regina omenirii,

Ţi-am dat şi demnitate, mândrie şi onoare,

Am vrut să vindeci rana din inima ce doare,

Dar n-ai facut nimic ce-i împotriva firii.

 

Lui Cupidon, iubire, tu i-ai dat dezlegare,

Să mă tămăduiască aşa cum ştie el.

Mi-a săgetat în suflet, niţel câte niţel,

Sămânţa de iubire, rănindu-mă mai tare.

 

M-ai înzestrat pe mine să pot iubi profund,

Dar lui pieptul puternic de suflet l-ai golit.

În inima-i de gheaţă nimic n-ai zămislit

Şi de aceea astăzi de lume mă ascund.

 

Trăim ca două umbre de suflete golite.

Dublă singuratate simţim noi şi-n cuvânt,

Iar marea mea iubire s-a stins la primul vânt,

Supremele speranţe de mult au fost strivite.

 

O inimă bolnavă îmi întreţine viaţa,

Nu are rădăcina iubirii de-a trăi.

Se chinuie, săraca şi nu vrea a muri

Iar printre norii negri mai risipeşte ceaţa.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s