SMERENIE?… SAU NU?

Prislop este locul de curaţire a sufletului meu. De caţiva ani încoace obişnuiesc să merg în această bucăţică de rai, chemată de energia sfantă a părintelui Arsenie Boca, pentru a le aprinde lumânări duşilor mei la ceruri. La întoarcere mă simt mai liberă de apăsări, de dureri, de răutăţi, de poveri sufleteşti. Ştiu că Dumnezeu mă iartă tocmai când merit mai putin şi mă încarc cu dor nesătul de revenire. Pe această bunătate a Lui voi miza spunându-vă întâmplarea ce urmează

Acum doi ani am fost în staţiune la 1 Mai. Pentru că nu mi-a plăcut nimic acolo, nici camera, nici mâncarea, nici parcarea, nici de mine, mai ales de mine, mi-am făcut atatea păcate de-mi ieşeau prin piele. Este lesne de înţeles ce gânduri îmi umbreau sufletul şi ce vorbe îmi spurcau gura.

Cum din concediu musai sa te întorci purificat, m-am hotărât să i-au măsuri de purgatoriu, motiv pentru care m-am îndreptat, glonţ, la Mânăstirea Prislop. Gând hotărât să ajung la mormântul Parintelui Arsenie Boca.

Am în Hunedoara o prietenă, colegă de liceu, cu handicap tot atat de mare ca mine. Când ne întalnim şi punem ţara la cale, noi “două rele” facem cât una bună. Împreună am pus la cale o strategie sofisticată ca eu să ajung la mormânt pentru “purificarea” plănuită.

A găsit Felicia doi păcătoşi, care s-au mântuit de păcate cu căratul meu până sus. Niciun păcat nu se iartă, uite-aşa, puşcând din degete. Pentru toate se dă canon, iar pentru ei canonul am fost eu.

Norocul meu a fost că “păcătoşii” mei îşi desăvârşeau purificarea cu veselie, atât cât ne permitea sfinţenia locului să ne veselim.

Ajunsă la mormânt, o măicuţa, un fel de secretară a părintelui, uscăţivă, cu haine cernite, aducea mai mult a Fefeleaga decăt a călugăriţa, făcea când pe capităniţa de ţinea ordine şi disciplină între enoriaşi, când agent de circulaţie dând ordine gen “p-aici nu se trece”, cănd pe designul vestimentar apostrofând în stânga şi-n dreapta căutând fuste şi baticuri.

Nuuuu, nici eu nu am scăpat de “lupul moralizator” care a înţeles şi nu a înţeles de ce nu port fustă.

– Dar pantaloni de ce porţi?

– Pentru că nu port fustă, răspund eu cu nedumerire.

– Şi unde-i baticul, unde-i baticul?!

Îmi dă de înteles că Părintele nu mă primeşte cu capul descoperit.

Îmi trece prin cap un gând mai păcătos decât tumultul de păcate cu care am venit. Adaug şi păcatul ăsta la celelalte şi dau să fac o rugaciune.

Când să-mi fac cruce, măicuţa mă corectează: cele trei degete trebuie să stea aşa “pup”. Şi-mi arată cum.

Continui cu făcutul de cruce.

– Nu aşa, vine dictatorială maicuţă. Cele două degete rămase trebuie puse acolo în podul palmei, nici la stânga nici la dreapta, fix în podul palmei.

Îmi asez eu degetele mâinii drepte cu ajutorul mânii stângi şi ambele mâini ale măicuţei şi dau să continui.

– Nu aşa, tună măicuţa! Crucea se începe de aici din frunte ( din mijlocul inteligenţei- gândesc eu) şi cu o mişcare amplă şi cu o înclinare pioasă a trupului, se aduce mâna…

Îmi trece timpul de stat în faţa crucii părintelui şi plec uluită dar curată, purificată, dezinfectată de tot răul.

Am înţeles că al meu canon a fost să învăţ cum se face crucea corect. Oricum am transpirat şi eu făcându-mi cruce aşa cum au transpirat prietenii mei cărându-mă pe mine până sus.

 

Anunțuri

Autor: clipederaidiniadulmeu

Cred în puterea mâinilor mele,a sufletului curat şi a iubirii aproapelui. Cred în curaj şi verticalitate,în zâmbet, în sinceritate şi devotament, în ajutor, în compasiune şi omenie. Si da, cred cu tărie în puterea minţii mele.

12 gânduri despre „SMERENIE?… SAU NU?”

    1. Vă mulţumesc din toata fiinţa mea. Poveştile sunt reale. Un prieten îmi spunea că este surprins cum dintr-o întâmplare, aparent neânsemnată, eu pot să scriu ceva. Poate pentru că sunt contabilă de meserie sunt obişnuită să adun tot, să îndosariez tot,….. Glumesc desigur. Bună dimineaţa.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Mi-ar fi plăcut să fii fost profesoară. Opt ani am meditat copii- clasele I-VIII- la Limba şi Literatura Romănă, pentru a-mi completa veniturile. Mi-am descoperit atunci nişte veleităţi pe care le-aş fi valorificat cu succes în meseria de dascăl. Nu a fost să fie.

        Apreciat de 1 persoană

    1. Puţini am avut parte de un „coach” în ale făcutului de cruce. Unii o facem alţii nu, deci mulţi ne putem declara agnostici. Eu, chiar dacă nu pot demonstra existenta lui Dumnezeu cred cu tărie în ceva sau cineva care tine echilibru perfect al înregului univers. Du-te la Prislop şi dacă o găseşti pe măicuţa aceea foarte hotărâtă ai toate şansele să te „dezagnosticesti”. O zi minunată.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s