POVEŞTI DIN LUMEA MEA

CUORE- inima unui copil altfel

Eram singură în birou, fără chef de lucru şi clicăiam pe calculator căutând de toate şi nimic. Era toamnă în toate, şi-afara, şi-n birou, şi-n anii mei şi mai ales în suflet. Şi ca un făcut, nimic nu-mi colorează ziua, ba uitându-mă pe fereastă vad cerul plumburiu, vad ploaia grea de cositor iar frunzele purtate de vânt cad pe caldarâm ca nişte cadavre.

Este singurul anotimp pe care-l ador şi-l urăsc în egală măsură. Uneori mă umple de melancolie alte ori mă stoarce de vlagă.

O femeie cu doi copii, unul în cărucior iar altul ţinându-se de mânerul lui alături de mâna mamei, intră în birou, zgribulită, cu părul ud şi cu sufletul făcut ţăndări.

– Am venit să depun documentaţia pentru rovignetă, îsi spune păsul oarecum grăbită.

– Să văd dacă aveţi toate actele, încerc eu să o liniştesc ca nu o ţin mult, dacă totul este în regulă. Văd că are Anchetă socială motiv pentru care întreb cine-i persoana cu dizabilităţi.

– Copilul, îmi răspunde arătând către amandoi.

Îi privesc şi văd doua sărmăluţe cu ochi, ce mă analizau fără să clipească şi nu înteleg care din ei ar avea probleme de sănătate.

Nu apuc să mai zic ceva că cel mare îmi întinde o suzetă şi o napolitană începută şi umezită nu doar de ploaie.

– Poftim, îmi spune în ungureşte, zămbidu-mi cu toată feţişoara de chinezoi adorabil.

– Are sindomul Down îmi spune mama, dar e tare cuminte şi are un suflet tare bun. Are trei ani si jumătate, mănâncă singur, cere oliţa, vorbeşte destul de bine.

Asta mic are un an şi opt luni dar este mai neastâmpărat, îl alintă toţi ai casei. Socrii nu mă vor pentru că îl am pe cel mare cu probleme şi eu nu sunt de aici. Stăm cu chirie şi ajutor am în ăsta mare, care se mai joacă cu ăsta mic, când am treabă, îşi varsă oful femeia stergându-şi faţa mai mult de lacrimi decăt de ploaie.

Copilul mai mare îşi cufundă faţa în poala mamei şi spune printre lacrimi într-o ungurească stâlcită:

– Nu plânge mama, Ervin te iubeşte.

Apoi auzindu-şi frăţiorul scâncind se repede la suzeta rămasă pe birou.

– Uite, Otto biba; uite, Otto biba, repetă tot în ungureşte.

Rămân singură în birou îngândurată. Oare care dintre cei doi bâieţi îi va rămâne alâturi, mamei, în anii neputinţei? Şi eu i-am purtat de grijă mamei mele până-n ultima clipă deşi îşi pusese nădejde în cei trei fraţi, ai mei, sănătoşi.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s