POEZII

SIMFONIE BOEMĂ

Tărâmuri neatinse de ură şi păcate,

Suită de culori, miresme şi tăcere,

Eşti parcă altă lume cu uşi prea ferecate,

Tu neatins meleag de ură şi durere.

 

 

Regat neprihănit, eşti pământescul rai.

Icoană sfânta eşti, de rele neatinsă,

Câmp înflorit în inimă de mai

Şi macul roşu este o candelă nestinsă.

 

 

Îmi picură în suflet un simţ nebănuit,

Când pun picioru-ncet să nu las urmă grea.

Aici în câmp şi soarele e veşnic răsărit

Şi iarba este sfântă, nici gând de iarbă rea.

 

 

În zorii dimineţii, mărgăritare ude

Formează un şirag de salbe şi margele

Şi-n paradisul sfânt născut din frunze crude

Corole colorate închin petale grele.

 

 

O lacrimă de înger te spală de răpciune,

Ce plânge-n dimineaţă mereu fără ecou

Şi zumzetul de gâze e sfântă rugăciune,

Că şi ea completează mirificul tablou.

 

 

Stau şi mă-ntreb într-una, tu câmp cu flori de mai,

De unde ai culori mereu de lăudat?

În curcubeu culori din tine tu îi dai?

Sau el în timpul ploii culori ţi-a-mprumutat?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s