POVEŞTI DIN LUMEA MEA

MAŞINĂ DE ŞEF……

Mă fluturam, într-una din zilele trecute, în parcarea de la Kaufland, căutând un loc căt mai aproape de intrare. Nu-mi place să parchez pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi pentru că acum cateva luni am ieşit de acolo cu “psihicul în pioneze”. Nu că nu aş fi o şoferiţă de excepţie, doamne fereste! Ca toţi şoferii şi eu sunt cea mai buna!!

Mă apropiasem atunci prea mult de un stâlp de beton din dreapta, iar în stânga un şofer tot atât de bun ca mine, parcase la un jumătate de mertu de mine. Când să ies de acolo trebuia să folosesc frâna mai des decât acceleraţia că veneau maşini a căror şoferi nu ştiau de fairplay în trafic.

M-au ghidat vreo trei bărbaţi, ca pe un avion ce-l trage la terminal, de i-am lăsat certându-se între ei că unul ştia mai bine decât celălalt cum se scoate o maşină dintr-un loc strâmt.

Şi cum spuneam, căutam un loc cât mai aproape de intrare. Locurile pentru personae cu handicap erau ocupate de o maşinâ neagră parcată în diagonală pe ambele locuri. Un tânăr stătea rezemat de partea din spate a maşinii fluturând în mână o legiţimatie de parcare gratuită, ca să dea dovadă că are dreptul legal să stea acolo.

Găsesc un loc în apropiere şi opresc.

O aşteptam pe o vecină care venise să cumpere E-uri, pentru că trebuie să aibă motiv să moară cumva. Aşa spune ea şi eu îi dau dreptate.

Cobor din maşină pentru a mă dezmorţi ocazie ca tânărul ,care parcase pe locurile rezervate resoanelor cu dizabilităţi,să mă abordeze interesat atât de maşina mea cât şi de mine. Mă salută politicos şi-mi spune că şi bunica lui are handicap. Îmi pune o groază de întrebări dând ocol maşinii mele dar şi mie.

Îi răspund cu un singur “da” la toate neştiind care răspuns îl interesează mai întâi. Îmi “laudă” maşina că e mică şi încape peste tot şi continuă cu laude aduse maşinii lui.

Intră în detalii atât de particulare, încât mă uit la el ca curca-n lemne şi nu înţeleg de ce trebuie să mă tortureze cu ceva ce nu mă interesează.

– Ştiţi cât am dat pe ea? Mă întreabă scuturând din cap şi zămbind a laudă.

– Cred că aţi primit-o de la părinţi, îi răspund eu, apreciind cam ce vârstă are şi ocolind discuţia referitoare la bani.

Mă rog la Dumnezeu să vină odată ori Babi ori bunica, să scap.

Vine “bunica”, o tânără îmbrăcată mai mult “fără” decât “cu” şi se lipeşte de tânăr ţâţâind mirată de halul în care arăt. I se pare că mă cunoaşte de undeva.

O dumiresc eu bănuind că m-a văzut la asociaţie cănd i-am eliberat Legitimaţia de parcare şi rovigneta.Atunci eram aşezată pe scaunul de la birou şi nu mă etalasem în toată “splendoarea mea” ca să fii fost depăşit momentul de “ţâţâit”.

– Aaaaa, sunteţi şefa de la biroul acela! Da’ ce maşină mică şi drăguţă aveţi!

– Daaa…maşină de şef…replic eu zâmbind.

7 gânduri despre „MAŞINĂ DE ŞEF……

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s