POVEŞTI DIN LUMEA MEA

FOAIE VERDE BĂŢ, N-AI DE LUCRU……FĂ-ŢI!

Ieri-alaltăieri, nici nu mai stiu când , am fost invitată la o lansare de carte la Carei. Am plecat mai devreme intenţionat, ca să am timp să mai stau la “o vorba” cu niste prieteni dragi. Preţ de o cafea am sporovăit multe şi mărunte, aşa cum se face în general când vizita este scurtă. Printre altele am atins, cu Bobi, subiectul relaţiei de cuplu între persoanele cu dizabilităţi, standardele înalte pretinse de acestea când este vorba de o altă persoană cu dizabilităţi şi acceptarea aproape umilitoare a persoanelor aşazise sănătoase. Aşa mi-am adus aminte de “o poveste” la care am fost părtaşă acum un an în urmă.
Graţie facebookului mi-am regăsit o fostă colegă de cămin care locuieşte undeva în apropierea Clujului. Am “parlit” noi de multe ori la telefon, pe facebook sau pe Skype şi am reânnodat firul vieţii rupt cam acum 40 de ani.

Silvia, are parapareză spastică, se deplasează greu. La cămin se deplasa susţinută de braţul unei colege cu care se împrietenise. Durdulică atunci, mult mai durdulică acum, blonduţă cu ochi albaştrii atunci, roşcată cu ochi spălăciţi ca de zăr acum – vorba Hortensiei Papadat-Bengescu în Concert din muzică de Bach.

Liniştită şi posacă, aşa cum o ştiam, Silvia, şi-a dus viaţa singură. A muncit o vreme iar acum are pensie şi împreună cu indemnizaţia şi banii pentru însoţitor se descurcă.

Eu limbută până peste poate, ea aproape mută ca o lebădă, Silvia vorbeşte greu ca un ardelean molcom şi cumpătat.

La întrebarea pusă astăzi, Silvia îmi răspundea mâine punându-mi la grea încercare “răbdarea” mea de “berbec” horoscopistic.

Aflu multe într-un an întreg de conversaţii în care am încercat să-i fiu aproape pentru că se plângea de lipsă de prieteni. Ori de câte ori vorbeam cu ea pe Skype, revedeam fetiţa de altă dată care, în gramatică nu vedea rostul conjugării verbelor la imperfect, perfect simplu şi mai mult ca perfect. Acum mă amuz amintindu-mi acele vremuri şi constat că vocabularul ei este mult mai sărăcit decât atunci.

Foloseşte noua tehnologie mai bine de cum vorbeşte, împinsă, cred, de dorinţa de socializare.

Într-o seară îmi spune fericită că a găsit bărbatul vieţii ei, un bărbat cu şase ani mai tânăr decât ea şi sănătos. SĂNĂTOS- repetă ea cu majuscule.

Nu-şi doreşte un bărbat cu handicap pentru că nu va putea să pună şi să ia perdelele de la geamuri. Perdelele de la geamuri, manevrarea acestora, era singurul argument pe care Silvia îl avea la îndemână pentru a justifica refuzul unui bărbat cu handicap ca un potenţial partener.

O trag de limbă, să aflu cât mai multe despre frumosul venit de nicăieri.
– O, tu Crinuţa, este frumos, (nimeni nu-l remarcase pe facebook decât Silvia) şi mă iubeşte (de-i iese pe urechi- gândesc eu) şi se mută la mine peste o luna. Aşa-i că nu te superi că vom vorbi mai rar?
– Nu nu mă supăr, o asigur eu dar în gănd apreciam că urmatoarea conversaţie o vom avea peste înca 40 de ani după felul în care vorbeşte Silvia.
După căteva luni în care ne-am mai salutat pe facebook din când în când mă sună Silvia plângând.
– Sunt necajită, Crinuţa, Vasile nu a mai dat pe acasă de două săptămâni. Vorbim la telefon dar spune că este ocupat dar va veni negreşit.
Cu greu aflu că el venise din Moldova, se angajase însoţitor al ei şi că o vreme relaţia mersese ca unsă, unsă desigur cu economiile Silviei. Cumpăraseră o maşină şi de atunci Vasile are treabă.
Nu aveam timp să vorbesc în acel moment cu Silvia dar gândul la ea îmi era tot timpul. Din dorinţa de a iubi şi a fi iubit mulţi dintre noi căutăm iubirea şi în gunoaie. Îmi părea rău că nu o puteam ajuta şi-mi munceam creirii să producă ceva idei ca să o liniştesc pe Silvia. Mă frământ eu ca într-un malaxor, îi sar (în gând) la beregata lui Vasile, îl mănânc tot, (tot în gând) de nu las din el nici c–- at de analiză, îi scot ochii cu furculiţa, îl toc cu un facaleţ cănd doarme, de-l hrănesc pe urmă cu linguriţa şi… şi-l şterg pe Vasile de pe faţa pământului. Mă înfurii apoi pe toti Vasilii din lume… Şi în timp ce-mi făceam eu un plan de bătaie cum să-i stârpesc ca pe şoareci mă sună Silvia:
– A venit Vasile! Mi-a propus să fim o pereche modernă şi nu o să mă mai supăr când lipseşte de acasă.
– Ce întelegi tu prin “pereche modernă”? O iscodesc eu.
– Păi, uite aşa să fim mai liberi, el e mai tânăr şi aşa se simte bine, dar mă iubeşte, aşa mi-a spus – se miorlăie ea fericită.
Îmi mut furia pe toate Silviile din lume şi mă stăpânesc greu să nu scot “perle “ pe gură.
– Silvia dragă, constat că SANATOSULUI nu-i plac perdelele tale de aceea face totul “fără perdea”.

Nu am mai sunat-o pe Silvia  ca să o protejez şi pe ea dar mai ales pe mine de furiile mele.

10 gânduri despre „FOAIE VERDE BĂŢ, N-AI DE LUCRU……FĂ-ŢI!

  1. Tu tratezi aici un subiect sensibil şi eu mă prăpădesc de râs, să-mi fie ruşine. Dar când am ajuns la pasajul cu exterminarea lui Vasile deja era târziu să mă mai opresc. Şi râdmolcom că tot ardeleancă deşi berbeacă şi eu. Tot horoscopistic 😀

    Apreciat de 2 persoane

  2. Io mi-s scorpioanca si tot m-am papadit de ras ( sa-mi fie rusine, ca biata Silvia chiar are necazuri). Am intalnit candva un cuplu asemanator, in care „Valentinul mieu tucute” a tot facut voiaje cu Dacia cea noua pana nu a mai dat pe acasa, lasand o Ana inlacrimata in naivitatea ei.
    Intr-adevar, dorinta de a fi iubiti, impinge uneori dincolo de granita normalitatii. O zi frumoasa! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Când o fi de aplicat planul cu luatul Vasile de beregată și băgat la malaxor, venim și noi să ajutăm. Apoi… punem perdelele Silviei! 🙂
    Astfel de oameni sunt cei mai „jegoși” la suflet și nu merită nicio milă sau înțelegere. Oricum, în viață totul se plătește. Mai devreme sau mai târziu, dar cu siguranță!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Fiind preşedinta unui ONG care militează pentru integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap, am posibilitatea să întâlnesc fel de fel de situaţii în care este implicată persoana cu dizabilitaţi. Chiar dacă îmi impun să fiu imparţială, uneori nu pot să nu mă implic emoţional. Îmi place să cred că având şi eu un handicap sever pot să vin cu exemplul personal în a-i stimula pozitiv şi a le demonstra că indiferent cum îţi este trupul, sufletul nu trebuie să fie îngenuncheat. Cum psihologia grupului învinge puterea exemplului personal, uneori mă revolt. La categoria Poveşti din lumea mea, voi veni cu multe poveşti reale despre semenii mei, redate în stilul meu amuzant. Vă mulţumesc mult că aţi poposit pe cărăruia mea de suflet. O seară binecuvântată.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s