ŞI NOI SUNTEM „NORMALI”

Îmi sună telefonul. Ridic şi la celalat capăt aud vocea bubuită a Rodicăi o fostă colegă de “armată”- vorba Mariuţei.

– Crina, taci şi ascultă-mă!

Tac şi ascult că prea este înverşunată Rodica să-mi povestească ultima ei ispravă dintr-un şir de multe altele pe care le ştiu eu … apoi cred că mai sunt şi altele pe care încă nu le-am aflat.

Rodica, a avut tot poliomielită şi a rămas cu sechele la un picior. Se deplasează destul de greu cu ajutorul unei orteze şi cu un baston. A fost căsătorită cu un bărbat sănătos (cel puţin la mâini şi la picioare că nu de sănătate a murit), dar acum este văduvă şi locuieşte singură într-o căsută de la tară unde se ocupă de mica ei gospodărie dar îngrijită exemplar. Are câine, mâţă, găini, raţe, curci şi un porc ce nici să grohăie nu poate de gras ce e.

Am vizitat-o odata la întoarcerea mea de la Hunedoara şi am depănat amintiri la umbra unei cafele.

E o femeie aprigă, “noroc” că nu are doua picioare sănătoase că ar răsturna lumea asta, cănd e rea şi plină de ură. Pe cât este de ordonată şi de bună gospodină pe atât este de slobodă la gură şi la “nervii capului”, cum spune ea, când îi sare tandăra.

Începe şi-mi varsă cu năduf un început de relaţie, de pe facebook, cu un “handicapat complet”- şi maţele-i sunt handicapate- vorba ei, în care şi-a pus speranţa că-i va sta alături în anii ce vor urma.

Îşi trimiteau, de ceva vreme, inimioare, fluturaşi şi emoticoane cu buze ţuguiate, de zeci de ori pe zi. Vorbeau la telefon şi-şi promiteau frăguţe din dunga raiului iar noaptea dormeau cu telefoanele sub cap să nu le scape nici sforăiala din timpul somnului celuilalt.

Acum, nu demult, “sufletul pereche” o invită pe Rodica la el pe perioada în care mama lui era plecată în staţiune.

Traian, că aşa se numeşte, este ţintuit în scaun cu rotile după ce a paralizat de la mijloc în jos, în urma unui accident. A fost căsătorit, are şi un copil dar soţia l-a părăsit, aşa că el locuieşte cu mama lui tot într-o căsuţă de la tară.

Bucurie mare, el o aşteaptă cu maşina la autobuz şi ajunşi acasă, Rodica îşi ia atribuţiile de nevastă: găteşte, spală, deretică prin casă.

El pe afară, din carucior, îşi face toată treaba, sparge lemne, le stivuieşte pentru iarna, udă gazonul, mai meştereşte câte ceva în atelier.

Dar, că există şi un dar, Traian îşi verifica telefonul mai tot timpul, din minut în minut. Crezând că este sunat de unii colaboratori, la început, Rodica, nu l-a bănuit de nimic deocheat.

Într-o zi, a auzit un zgomot cunoscut de mesaj. Crezând că Traian îi trimite ei, în joacă , un mesaj cu inimioare şi văzând că nu ea este destinatara, a făcut-o pe Rodica să intre în gardă.

În fiecare seara Traian ieşa la toaleta din curte pentru că spunea el, este nevoie de mult timp, că de când cu accidentul organismul lui a suferit schimbări şi uite aşa… Rodica l-a crezut.

Intr-una din seri, în timp ce trebăluia prin bucătărie, îl aude pe Traian, prin deschizătura geamului, râzând şi vorbind cu voce tare.

Curioasă, Rodica iese şi se apropie de toaletă.

De-ar fi ştiut Traian ce îl aşteapta şi-ar fi blestemat şi tâta care a supt-o de la mamuca lui.

Rodica aflând, abia atunci, că nu este doar ea “iubirea vieţii lui Traian” şi că tandrele emoticoane de pe facebook nu sunt doar pentru ea, s-a “enervat cu nervii capului”, a coborât toţi sfinţii, grijanii şi cruci de mame, l-a altoit pe Traian peste mâini, cu bastonul, de i-a sărit telefonul departe. A luat un topor care i-a stat la îndemână şi a spart telefonul iar scaunul cu rotile l-a făcut un morman de fiare. A luat ruinele telefonului şi le-a aruncat în fântână, unde a mai ajuns şi un laptop adus dintr-un dulap pe care Traian îl ţinea încuiat.

Şi-a luat, doar, geanta şi dusă a fost.

Oftează a eliberare de parcă s-ar fi spovedit la popa şi şopteşte printre lacrimi:   -Vezi Crina, noi între noi ne minţim, ne înşelăm…….

Încerc să-i spun că tocmai asta ne face să fim normali, că ne deosebim doar prin felul de a ne deplasa, de a comunica dar că nu suntem perfecţi din punct de vedere moral doar pentru că avem un handicap. Şi noi, persoanele cu dizabilitaţi, avem “uscăturile” noastre…

Nu mai am timp să spun ceva că Rodica mă apostrofează:

-Tu eşti de partea lor chiar dacă sunt nişte ticaloşi.

Şi-mi închide telefonul.

Nu, Rodica, eu apăr interesele persoanei cu dizabilitaţi din perspectiva dizabilitaţii. Ticaloşia, minciuna, escrocheria nu intră în evaluare atunci când primim un grad de handicap……..DIN PĂCATE!

Anunțuri

6 gânduri despre „ŞI NOI SUNTEM „NORMALI”

  1. Aprigă femeie, Rodica! Cred că Traian a scăpat ușor, că dacă își arunca toată supărarea numai pe el, o lua pe coajă rău de tot. Deh, năravul n-are lecuire, oricâte probleme ar avea omul.Iar de caracter… ce să mai vorbim! Mai bine lipsă, decât așa… „lover”! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cred că un handicap fizic nu elimină diferența dintre caracterele oamenilor. Doar replica fiecăruia e diferită, în funcție de posibilități.
    La mine a fost altfel, pentru nu erau telefoane mobile pe vremea aceea. Am vrut să-l calc pe amantul nevestei cu Trabantul! 😦

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s