FEREASTRĂ DESCHISĂ SPRE CER

O PRIMĂ PĂRERE DE RĂU

Făceau ce făceau ai mei şi după o lună de stat acasă iar mă duceau la recuperare, la băi cum spuneau ei. Erau atât de mândri de „ dusul meu la băi” de parcă m-ar fi dus la „nu ştiu ce” antrenament să scoată performanţă din mine. Ştiau şi vecinii, şi neamurile şi celălalt capăt de sat. Şi colegii de serviciu ai tatălui meu ştiau că-ncepe ritualul de „dus la bai”, că trebuia să fie liber de parcă se-nsura. La ce urlete scoteam eu la auzul veştii, nici nu cred că puteau ascunde. Plângeam eu ce plângeam şi pe urmă mă pregăteam să savurez fiecare eveniment din „dusul şi statul meu la băi”

Îmi plăcea călătoria cu trenul, mirosul pe care-l emana locomotiva cu aburi, ritmul sacadat al mersului de tren, admosfera creată de lumea pestriţă din vagon, mişcarea haotică a călătorilor din gări şi da, mă fascinau peisajele ce mi se derulau în faţa privirii mele curioase, atât cât îmi permitea geamul trenului să cuprind. De fapt erau singurele mele ieşiri în lume, din închisoarea copilariei mele. Din sanatorii priveam lumea de pe geamurile cladirilor şi prin zăbrelele gardurilor.  Acasă nu aveam voie să părăsesc curtea. Mă târam pe jos şi asta nu trebuia să ştie o lume-ntreagă, o interdicţie greu de înteles pentru mintea mea de atunci. Mai evadam eu fără să-mi pese de regulile impuse şi ieşiam, ca paduchele-n frunte, tocmai când se aşteptau mai puţin: când trecea alaiul unei nunţi, un coregiu funerar sau când venea puhoiul de oameni de la gară. Toate aceste infracţiuni se pedepseau cu o muştruluială şi cu „las-o săraca că e bolnavă”. Uram să mi se spună că sunt bolavă. Am înţeles foarte devreme că, în cazul meu, a fi bolnavă era egal cu „nu este în toate minţile”.

Una dintre călătoriile cu „dusul meu la băi”, cred că aveam vreo patru ani, mi-o amintesc şi acum. Era iarna cu zăpadă multă, cu geruri pe măsură, de mă ruga mama să nu plâng că-mi îngheţau lacrimile pe obraji. Mi-au cumpărat, din gară, o păpuşă cu şapte lei ca să mă liniştească.

 Pe vremea aceea trenurile erau aglomerate şi de se nimerea să fie început de an şcolar sau de vacanţă , încorporare sau eliberare în şi din armată, greu se ajungea în tren chiar dacă aveai bilet cu loc.

După ce m-au dezfofolit de hainele care mă fereau de viscol si ger, în compartiment un nenea se juca cu mine cerându-mi păpuşa să o ducă fetiţei lui. În joaca noastră au intrat şi ceilalţi călători din compartiment, după ce au făcut lista cu motivele pentru care nu pot să  merg ; ai mei dictau iar ceilalţi cu gurile căscate, luau aminte. O tanti s-a uitat la mine şi a început să-mi „dea likeuri”, mângâindu-mă pe creştet.

  • Ce frumuşică eşti şi ai niste ochi negrii ca păcatul! M-a „like-uit” ea scuipându-mă să nu mă deoache.
  • De la tata mi se trage, el face păcate cu nemiluita, el vorbeşte prostii, el înjură, fumează şi bea, am motivat hotărâtă înnegrirea ochilor mei. Bunica spune că trage iadul dupa el şi că eu nu pot să merg din cauza păcatelor lui.

Nu am crezut nici atunci în inocenţa mea şi nici acum la maturitate, în păcatul celor şapte seminţii. Nu învinovăţesc pe nimeni pentru faptul că nu pot să merg, nu am complexe deşi ascund ce pot ascunde, dar nu mă feresc de lume, convinsă fiind că aceasta este mai interesantă cu mine, pentru că o diversific. Atunci a fost momentul în care a încolţit în sufleţelul meu o părere de rău că arunc în cârca lui o vinovăţie greu de dus. Pentru prima oară nu m-a durut prea tare intervenţia lui în discuţia din compartiment.  Şi-a dat ochii peste cap şi a rostit cu o voce tristă:

  • „Las-o săraca că-i bolnavă

VA URMA

3 gânduri despre „O PRIMĂ PĂRERE DE RĂU

  1. Am mers odata cu GELU la Cluj cu trenul, numai pentru asi alina dorul…am regretat, pentru ca toata calatoria a fost grea si incomoda fata de cea cu masina…dar TRABANTUL era defect

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s