PICĂTURĂ DE CONCEDIU

PICĂTURĂ DE CONCEDIU (II)

pepene-verde.jpg

Ne începem concediul cu două zile de sfârşit de săptămână în care stăm în casă ca două arestate la domiciliu. Stăm de vorbă ca cele doua babe ce au stat în aceeaşi celulă opt ani, apoi la eliberare au mai stat patru ceasuri la poarta închisorii, la încă o nouă bârfă. Când ne întâlnim stăm la taclale de ne mirăm si noi, de tenacitatea de care suntem în stare, de a sta şi a sporovăi, de a vorbi până la epuizarea tuturor cuvintelor de pe mapamond încât am fi apte să ne spunem poveştile în cincizeci de concedii legate laolaltă.

Spre deosebire de Măriuţa, prietena mea din Ulmeni, care tot la două cuvinte mă întreabă dacă nu mi-e foame, Felicia mă lasă în legea mea. De mi-e foame-i bine, de nu mi-e foame-i şi mai bine, de mi-e sete, iar e bine, de nu mi-e sete, nu-i bai. Mă lasă să fac ce vreau eu. Nu am încercat încă să-i spun că vreau să mor, pentru că Felicia, cred, că m-ar ajuta să-mi iasă  din prima încercare, să nu mă chinui, din dorinţa de a-mi face voia.

Astăzi mă apuc de curăţat baia, aşa ca să nu-mi ies din cotidian. Puteam să mă apuc să i-o renovez şi să-ncep un şantier de toată frumuseţea în casa ei, că Felicia m-ar fi privit cu înţelepciunea şi îngăduinţa familiei care are un nebun în casă. Apoi am gătit. Ce m-a tăiat capul. Friptură la cuptor cu piure de cartofi şi castraveciori muraţi. Da, la cuptor am gătit ,când şi-n casă era cod roşu de căldură, nu doar afară.  S-a încins aerul din casă de  am fiert în suc propriu ca două babe obosite. Fără să bombăne m-a lăsat să-mi fac hatârul.  Nu, castraveciorii nu i-am gătit eu. Îi avea Felicia în cămara din dotare. Mi-a dat ea tot ce i-am cerut, toate ingredientele de care aveam nevoie la gătit.  Puteam să-i cer şi mătrăgună, că nu m-ar fi întrebat  ce vreau să fac cu ea.

Am făcut eu pe viteaza apucându-mă de lucruri pe care ştiam că Felicia nu le prea poate face, dar am rămas blocată când am văzut că îi ceruse unui prieten să-i  aducă, pentru desert, o lebeniţă- spune ea-, o lubeniţă- spun eu- cea crescută în Craiova. Începeam să fac rugăciuni să se coboare careva sfânt să taie lubeniţa care crescuse ca un trovant. Mă uitam când la lubeniţă, când la Felicia, când la Felicia, când la lubeniţă aşteptând un miracol.

Fără să mai stea Felicia pe gănduri, cu mânuţele-i firave ia lubeniţa,  un cuţitoi, un fel de  strănepot a cosorului dacic şi o crapă cu o „karată”-cum spune ea-, a mânuţei aparent fără vlagă. Am rămas mută de ruşine, stând să-mi trag sufletul la umbra propie-mi glorii, avută înainte de a vedea lubeniţa .

Pentru a nu ştiu câta oară, Felicia, mi-a demonstrat că ştie să-şi cheme câte un înger păzitor în orice situaţie . Bănuiesc că-şi mai creează unul pentru a mă putea suporta pe mine.

6 gânduri despre „PICĂTURĂ DE CONCEDIU (II)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s